Servicii

Fațetele ceramice sunt foițe subțiri realizate în laborator și lipite pe fața vizibilă a dintelui. Ceramica presată (de exemplu disilicat de litiu) se obține prin injectare sub presiune, iar ceramica feldspatică se stratifică manual de tehnician; ambele sunt mai stabile cromatic și mai rezistente la uzură decât compozitul aplicat direct în cabinet. Compozitul se lucrează într-o singură ședință și se poate repara ușor, însă se colorează și își pierde luciul în timp. Fațetele schimbă forma, culoarea și proporțiile dinților și pot masca înghesuiri ușoare, dar nu deplasează dinții: corectarea poziției ține de tratamentul ortodontic, iar uneori este de preferat să îndreptăm întâi dinții și abia apoi să discutăm despre fațete. Care variantă este potrivită depinde de starea smalțului și de obiectivul estetic; stabilim acest lucru la consultație, înainte de orice șlefuire.

De obicei se îndepărtează 0,3–0,7 mm de smalț de pe fața vizibilă, dar cantitatea se stabilește pentru fiecare dinte în parte. În cazuri selectate, cu smalț integru și spațiu suficient, se poate lucra cu șlefuire minimă sau fără șlefuire; dacă dintele are deja obturații întinse sau uzură, reducerea este mai mare. Este important de știut că șlefuirea este ireversibilă: un dinte preparat va avea nevoie de o restaurare și în viitor. De aceea cantitatea exactă se stabilește pe baza scanării 3D și a planului de tratament digital, iar planul este discutat și agreat cu dumneavoastră înainte de orice etapă ireversibilă.

Nu există un număr fix: contează câți dinți se văd când zâmbiți, de regulă între 6 și 12 dinți frontali. Se lucrează simetric: dacă se restaurează un incisiv central, îl includem și pe cel de pe partea opusă, altfel diferența de formă sau de nuanță devine vizibilă. Uneori sunt suficienți doi dinți, alteori este mai echilibrat să tratăm întreaga zonă vizibilă. Numărul se stabilește la evaluarea clinică, împreună cu dumneavoastră, înainte de orice decizie.

Fațetele ceramice sunt concepute ca soluții de lungă durată, însă durata reală depinde de igienă, de ocluzie și de obiceiuri, așa că nu poate fi promisă pentru un caz anume. Îngrijirea este ca la dinții naturali: periaj blând cu pastă nonabrazivă, curățare interdentară zilnică, inclusiv la marginea gingivală a fațetei, și controale periodice. Evitați forțele orizontale: roaderea unghiilor, deschiderea ambalajelor cu dinții, mușcatul obiectelor dure. Bruxismul netratat este una dintre cauzele frecvente de fisurare sau desprindere; dacă scrâșniți din dinți, discutăm despre o gutieră de noapte. Ceramica nu își schimbă nuanța la albire: dacă vă doriți dinții mai deschiși, albirea se face înainte de alegerea culorii fațetelor.

Depinde de material, de igienă, de ocluzie și de starea dintelui de dedesubt. Coroanele integral ceramice (zirconiu, disilicat de litiu) și cele metalo-ceramice sunt concepute pentru mulți ani de funcționare; la unii pacienți rezistă mult mai mult, la alții mai puțin, motiv pentru care nu se poate promite o durată anume. La coroanele metalo-ceramice, marginea metalică poate deveni vizibilă dacă gingia se retrage. Cel mai des o coroană se pierde nu pentru că cedează materialul, ci din cauza cariei apărute la marginea ei sau a fracturii dintelui suport. De aceea igiena zonei de la limita cu gingia și controalele periodice contează cel puțin la fel de mult ca materialul ales.

Diferența este cât din dinte acoperă: inlay-ul reface doar cavitatea din interiorul dintelui, onlay-ul acoperă și unul sau mai mulți cuspizi, iar coroana îmbracă dintele complet. Alegerea depinde de cât țesut sănătos a rămas și de riscul de fractură: inlay-ul și onlay-ul păstrează mai mult dinte propriu, dar au nevoie de pereți suficient de groși ca să reziste. Când dintele este devitalizat sau mult subminat, coroana îl protejează mai bine împotriva fracturii. Decizia se ia după examenul clinic și radiologic, uneori abia după îndepărtarea obturației vechi, când se vede cât dinte sănătos există în realitate.

Nu, în mod obișnuit nu doare: niciuna dintre ele nu presupune manevre dureroase, chiar dacă pot fi resimțite ca neplăcute. Amprenta clasică, cu silicon sau alginat, poate declanșa reflexul de vomă la pacienții sensibili, mai ales la arcada superioară. Scanarea intraorală elimină complet materialul de amprentă: un scaner mic parcurge arcada și construiește modelul virtual în câteva minute, cu pauze ori de câte ori aveți nevoie. Dacă știți că aveți un reflex de vomă accentuat, spuneți-ne dinainte: putem alege metoda și poziția care vă sunt mai comode.

Aproape orice, cu câteva precauții. Evitați alimentele foarte dure (oase, sâmburi, nuci în coajă, bomboane tari, gheață) și tăiați în bucăți alimentele tari, cum sunt morcovul sau mărul, în loc să mușcați direct cu dinții din față. Alimentele foarte lipicioase pot desprinde lucrările provizorii. Fațetele și marginile subțiri de ceramică sunt mai sensibile la impact decât o coroană care îmbracă tot dintele. Dacă după cimentare simțiți că lucrarea vine „prea sus” la mușcat, reveniți pentru ajustare: o ocluzie neechilibrată este una dintre cauzele frecvente de fisurare a ceramicii.

Răspunsul se poate da doar după examenul clinic și o tomografie CBCT, însă condițiile de bază sunt: os suficient ca înălțime și lățime în zona respectivă, gingie sănătoasă, igienă orală bună și absența unor afecțiuni generale dezechilibrate. Prudență specială cer diabetul dezechilibrat, tratamentele antiresorbtive (bifosfonați, denosumab), mai ales cele intravenoase, radioterapia în regiunea capului și gâtului și parodontita netratată. Aceasta din urmă trebuie stabilizată înainte, altfel crește riscul de peri-implantită. Fumatul nu exclude implantul, dar se asociază cu o vindecare mai slabă și cu un risc mai mare de complicații și de eșec. Implanturile se plasează după încheierea creșterii osoase, de regulă după vârsta de 18 ani.

În timpul intervenției nu ar trebui să simțiți durere: anestezia locală blochează durerea, deși presiunea și vibrațiile rămân perceptibile; dacă totuși simțiți durere, spuneți-ne pe loc, pentru că anestezia se poate completa. Disconfortul apare după ce trece anestezia: inflamație, uneori vânătăi și durere moderată timp de câteva zile, de obicei controlată cu medicația recomandată. Ca orice intervenție chirurgicală, are și riscuri: sângerare, infecție, vindecare întârziată, iar în funcție de zonă, modificări temporare de sensibilitate; le discutăm concret pentru cazul dumneavoastră înainte de semnarea consimțământului. Dacă vă este teamă, spuneți-ne: putem lucra mai lent, cu pauze, iar în anumite situații se poate opta pentru sedare conștientă, realizată împreună cu un medic anestezist. În primele zile ajută compresele reci aplicate din exterior, alimentele moi și reci, odihna și renunțarea la fumat; în prima zi nu clătiți energic gura, ca să nu deranjați cheagul, iar periajul se reia blând, ocolind zona operată, conform indicațiilor primite. Sunați la cabinet dacă durerea sau inflamația cresc după a treia zi, dacă apare febră, un gust neplăcut persistent ori o sângerare care nu se oprește la presiune cu o compresă.

De obicei între patru și nouă luni. Etapele sunt: plasarea implantului, perioada de osteointegrare în care implantul se ancorează în os (de regulă trei până la șase luni, mai puțin la mandibulă și mai mult la maxilar sau după augmentare), montarea bontului și amprentarea ori scanarea, apoi realizarea coroanei, care se fixează prin înșurubare sau prin cimentare. În cazuri selectate, cu stabilitate primară bună, se poate monta o lucrare provizorie mai devreme, dar aceasta nu scurtează vindecarea osoasă. Dacă este nevoie de grefare osoasă sau de ridicarea planșeului sinusal, durata totală crește. Primiți un plan cu etapele și termenele estimate pentru situația dumneavoastră.

Implantul este gândit ca soluție de lungă durată, dar nu există un termen care să poată fi promis individual: rezultatul depinde de igiena zilnică, de ședințele periodice de igienizare profesională, de fumat, de bruxismul netratat și de bolile generale. Principala cauză de pierdere tardivă este peri-implantita, o inflamație care distruge osul din jurul implantului și care la început doare rar. De aceea se urmărește la control, prin sondare și radiografii. Coroana de deasupra are durata ei de viață și poate fi refăcută fără a înlocui implantul.

Pentru un adult cu sănătate orală bună, un control la 6 luni împreună cu igienizarea profesională este un reper rezonabil. Intervalul se individualizează însă în funcție de risc: în gingivită sau parodontită, carii frecvente, gură uscată, fumat, implanturi sau lucrări protetice întinse, controalele se fac mai des, uneori la 3–4 luni; la un risc scăzut, intervalul poate fi mai mare. Controlul nu înseamnă doar căutarea cariilor, ci și verificarea gingiei, a lucrărilor existente și examinarea țesuturilor moi. Medicul stabilește intervalul potrivit pentru dumneavoastră și îl reevaluează în timp.

Detartrajul este îndepărtarea tartrului, adică a plăcii bacteriene mineralizate, care nu mai poate fi curățată prin periaj. Tartrul întreține inflamația gingiei și favorizează parodontita, boala în care se pierde osul ce susține dintele. Procedura se face cu ultrasunete și instrumente manuale; efectuată corect nu îndepărtează smalț, dar poate lăsa o sensibilitate trecătoare la rece, mai ales dacă gingia era deja retractată. După detartraj, dinții pot părea mai „lungi” sau spațiile dintre ei mai mari. Nu este un efect al procedurii, ci gingia inflamată care își revine. La pacienții cu parodontită, detartrajul de deasupra gingiei nu este suficient: este nevoie de tratament sub gingie și de ședințe regulate de menținere.

Periaj de cel puțin 2 minute, de două ori pe zi, cu pastă cu fluor, acoperind toate suprafețele. Tehnica Bass modificată este cea recomandată frecvent: perie cu peri moi, așezată la 45° față de linia gingiei, mișcări scurte, vibratorii, pe loc, urmate de o mișcare de măturare dinspre gingie spre marginea dintelui. Presiunea trebuie să fie ușoară. Apăsatul puternic și periile dure uzează smalțul și favorizează retracția gingivală. Periuțele electrice, oscilante sau sonice, îndepărtează în general mai bine placa bacteriană și multe au senzor de presiune. Periajul singur nu ajunge între dinți, acolo unde apar frecvent cariile și inflamația gingiei: adăugați zilnic ață dentară sau periuțe interdentare de mărimea potrivită spațiilor dumneavoastră, pe care v-o poate indica medicul. Seara, după periaj, este de preferat să scuipați fără să clătiți cu apă, ca fluorul să rămână pe dinți.

Nu, o gingie sănătoasă nu sângerează la periaj. Sângerarea este semn de inflamație, cel mai adesea gingivită produsă de placa bacteriană; în această fază este reversibilă prin periaj corect, curățare interdentară și detartraj. Dacă sângerarea persistă după 2–3 săptămâni de igienă corectă, este necesar un control: poate fi vorba de parodontită, boala în care se pierde osul de susținere. Parodontita nu se vindecă în sensul revenirii la starea dinainte: prin tratament și prin ședințe de întreținere repetate pe termen lung, evoluția ei poate fi oprită și boala menținută sub control, dar osul și atașamentul deja pierdute nu se refac de la sine, iar fără întreținere boala se poate reactiva. De aceea contează depistarea timpurie. Sângerarea mai poate fi legată de unele medicamente (anticoagulante), de sarcină sau de boli generale, motiv în plus să nu fie ignorată.

Prin formularul de programare de pe site, pe e-mail sau printr-un mesaj pe Messenger ori pe Instagram. Ne ajută dacă precizați motivul vizitei (prima consultație, durere, control periodic, continuarea unui tratament), intervalele orare în care sunteți disponibil și, dacă le aveți, investigațiile sau tratamentele anterioare relevante. Vă contactăm pentru a confirma ziua și ora. Dacă aveți durere sau o inflamație, spuneți acest lucru de la început: încercăm să vă vedem cât mai repede.

Actul de identitate, radiografiile sau documentele dentare recente, dacă le aveți, și lista medicamentelor pe care le luați. Ne sunt necesare și informațiile despre bolile generale cunoscute (diabet, afecțiuni cardiovasculare, tulburări de coagulare, tratamente pentru osteoporoză) și despre alergii, în special la anestezice, antibiotice sau latex. Aduceți cardul de sănătate dacă doriți să folosiți serviciile decontate. Aceste informații nu sunt formalități: ele schimbă concret modul în care se planifică anestezia, o extracție sau o intervenție.

Modalitatea de plată nu poate fi stabilită prin site: depinde de tratamentul propus și de situația fiecărui pacient, așa că o lămurim în cabinet. Înainte de a începe tratamentul primiți în scris planul, cu etapele și costurile aferente, ca să știți la ce să vă așteptați și să puteți decide fără grabă. Tratamentele complexe, cum sunt reabilitările protetice sau cele pe implanturi, se desfășoară oricum pe etape, iar fiecare etapă este discutată înainte de a fi începută. Pentru orice întrebare legată de plată, ne puteți întreba la recepție sau la consultație.

Contactați cabinetul prin canalele afișate pe site (un mesaj pe Messenger sau pe Instagram ori pe e-mail), iar dacă suntem închiși, adresați-vă unui serviciu de urgență stomatologică. Sunați direct la 112 dacă apare o inflamație care se extinde rapid, dificultate la respirat sau la înghițit, febră mare ori sângerare care nu se oprește. Sunt situații care nu suportă amânare. Dacă un dinte permanent a fost expulzat complet dintr-o lovitură, timpul contează foarte mult: prindeți-l numai de coroană, nu de rădăcină, nu îl frecați, nu îl periați și nu îndepărtați țesutul rămas pe rădăcină. Dacă este murdar, clătiți-l câteva secunde cu ser fiziologic sau cu lapte (în lipsa lor, cel mult 10 secunde sub jet de apă rece), apoi, dacă puteți, așezați-l imediat la loc în alveolă, în poziția lui firească, și mușcați ușor pe o batistă curată ca să îl țineți pe poziție: repunerea imediată îi crește șansele de supraviețuire. Dacă nu reușiți, nu îl lăsați să se usuce. Păstrați-l în lapte sau în ser fiziologic, niciodată în apă simplă, și prezentați-vă cât mai repede, ideal în prima oră. Un dinte de lapte expulzat nu se repune la loc, însă copilul trebuie oricum văzut de medic. Până ajungeți la cabinet, un analgezic obișnuit poate ajuta; nu puneți aspirină pe gingie, pentru că produce arsuri ale mucoasei.