Servicii de Protetică și Estetică Dentară

Fațetele ceramice sunt foițe subțiri realizate în laborator și lipite pe fața vizibilă a dintelui. Ceramica presată (de exemplu disilicat de litiu) se obține prin injectare sub presiune, iar ceramica feldspatică se stratifică manual de tehnician; ambele sunt mai stabile cromatic și mai rezistente la uzură decât compozitul aplicat direct în cabinet. Compozitul se lucrează într-o singură ședință și se poate repara ușor, însă se colorează și își pierde luciul în timp. Care variantă este potrivită depinde de starea smalțului și de obiectivul estetic; stabilim acest lucru la consultație, înainte de orice șlefuire.

De obicei se îndepărtează 0,3–0,7 mm de smalț de pe fața vizibilă, dar cantitatea se stabilește pentru fiecare dinte în parte. În cazuri selectate, cu smalț integru și spațiu suficient, se poate lucra cu șlefuire minimă sau fără șlefuire; dacă dintele are deja obturații întinse sau uzură, reducerea este mai mare. Este important de știut că șlefuirea este ireversibilă: un dinte preparat va avea nevoie de o restaurare și în viitor. De aceea cantitatea exactă se stabilește pe baza scanării 3D și a planului de tratament digital, iar planul este discutat și agreat cu dumneavoastră înainte de orice etapă ireversibilă.

Nu există un număr fix — contează câți dinți se văd când zâmbiți, de regulă între 6 și 12 dinți frontali. Se lucrează simetric: dacă se restaurează un incisiv central, îl includem și pe cel de pe partea opusă, altfel diferența de formă sau de nuanță devine vizibilă. Uneori sunt suficienți doi dinți, alteori este mai echilibrat să tratăm întreaga zonă vizibilă. Numărul se stabilește la evaluarea clinică, împreună cu dumneavoastră, înainte de orice decizie.

Da. Fațeta acoperă fața vizibilă a dintelui, așa că nuanța finală este dată de ceramică, nu de dintele de dedesubt. Din acest motiv sunt o opțiune utilă în colorațiile intrinseci — fluoroză, colorații după tratamente cu tetraciclină — pe care albirea le corectează doar parțial sau deloc. Când dintele suport este foarte închis la culoare, este nevoie de o ceramică mai groasă sau mai opacă pentru a-l masca, ceea ce influențează planul de tratament. Nuanța se alege înainte de execuție, cu chei de culori standardizate, ținând cont de restul dinților și de tenul dumneavoastră.

Studiile clinice arată că majoritatea fațetelor ceramice sunt încă funcționale la 10 ani, iar o parte dintre ele mult mai mult; durata reală depinde de igienă, de ocluzie și de obiceiuri, așa că nu poate fi promisă pentru un caz anume. Îngrijirea este ca la dinții naturali: periaj blând cu pastă nonabrazivă, curățare interdentară zilnică — inclusiv la marginea gingivală a fațetei — și controale periodice. Evitați forțele orizontale: roaderea unghiilor, deschiderea ambalajelor cu dinții, mușcatul obiectelor dure. Bruxismul netratat este una dintre cauzele frecvente de fisurare sau desprindere; dacă scrâșniți din dinți, discutăm despre o gutieră de noapte.

Întâi albirea, apoi fațetele sau coroanele. Ceramica nu își schimbă culoarea la tratamentele de albire ulterioare, deci nuanța ei se alege după ce culoarea dinților naturali s-a stabilizat — de regulă la 2–4 săptămâni de la albire. Dacă se lucrează în ordinea inversă, dinții albiți ulterior nu se vor mai potrivi cu lucrarea, iar singura corecție rămâne refacerea ei.

Sunt factori de risc, nu o interdicție automată. Mușcătura adâncă (acoperirea verticală mare a incisivilor) și bruxismul (scrâșnitul dinților) transmit forțe de forfecare către marginea ceramicii și cresc riscul de fisurare sau desprindere. Într-un astfel de caz este nevoie de o analiză ocluzală atentă, uneori de ajustarea ghidajului anterior și, aproape întotdeauna, de o gutieră purtată noaptea după finalizarea lucrării. La evaluare stabilim dacă biomecanica permite fațete sau dacă este mai sigură o restaurare care acoperă mai mult din dinte, cum este coroana.

Zirconiile actuale, cu transluciditate crescută, arată considerabil mai natural decât primele generații, care erau opace. În zona frontală, un aspect mai apropiat de dintele natural se obține cu soluții stratificate — miez de zirconiu peste care tehnicianul aplică ceramică feldspatică — pentru că acestea redau mai fidel transluciditatea și jocul de lumină. În zona laterală, unde contează rezistența la forțele de masticație, se preferă de obicei zirconiul monolitic, care nu are un strat cosmetic ce se poate desprinde. Materialul se alege pentru fiecare zonă în parte, în funcție de ocluzie și de așteptările estetice.

Fațetele sunt foițe subțiri de ceramică sau de compozit aplicate pe fața vizibilă a dintelui, pentru a-i modifica forma, culoarea și dimensiunea. Sunt indicate în colorații care nu răspund la albire, margini ciobite, fisuri superficiale de smalț sau spații mici între dinți. Fațetele nu mișcă dinții: dacă poziția lor trebuie schimbată, este nevoie de o altă abordare terapeutică, pentru care vă putem îndruma către un coleg cu această competență. Nu sunt potrivite nici pentru dinți cu structură mult redusă, unde indicația este coroana, și nici înainte de rezolvarea problemelor de ocluzie sau a bolii parodontale.

Depinde de material, de igienă, de ocluzie și de starea dintelui de dedesubt. Datele clinice arată că majoritatea coroanelor integral ceramice (zirconiu, disilicat de litiu) și a celor metalo-ceramice sunt încă funcționale la 10 ani; la unii pacienți rezistă mult mai mult, la alții mai puțin, motiv pentru care nu se poate promite o durată anume. La coroanele metalo-ceramice, marginea metalică poate deveni vizibilă dacă gingia se retrage. Cel mai des o coroană se pierde nu pentru că cedează materialul, ci din cauza cariei apărute la marginea ei sau a fracturii dintelui suport — de aceea igiena zonei de la limita cu gingia și controalele periodice contează cel puțin la fel de mult ca materialul ales.

Albirea profesională are un profil bun de siguranță atunci când este efectuată sau supravegheată de medicul stomatolog, după o evaluare prealabilă. Efectele secundare obișnuite sunt sensibilitatea dentară și iritația gingivală, de regulă trecătoare. Nu este însă potrivită pentru toată lumea: în Uniunea Europeană produsele de albire cu peroxid pot fi folosite doar la persoane peste 18 ani, iar albirea se amână sau se evită în sarcină și alăptare, în caz de carii netratate, boală parodontală activă, smalț erodat sau sensibilitate necontrolată. Fațetele, coroanele și obturațiile nu se albesc, așa că, dacă aveți lucrări în zona vizibilă, discutăm întâi cum va arăta rezultatul.

Proteza totală este o lucrare mobilizabilă care înlocuiește toți dinții de pe o arcadă și se sprijină pe gingie și pe osul de dedesubt. Adaptarea durează de obicei câteva săptămâni: la început apar disconfort, salivație crescută, modificări de vorbire și dificultăți la mestecat, iar în primele luni sunt necesare ședințe de reajustare. Osul se resoarbe lent în timp, așa că proteza are nevoie periodic de recăptușire sau de refacere — nu este o soluție care rămâne neschimbată. Adezivii ajută la stabilizare, dar nu înlocuiesc o proteză bine adaptată. Când situația clinică permite, o proteză sprijinită pe 2–4 implanturi oferă o retenție mai bună; evaluăm împreună dacă este o opțiune pentru dumneavoastră.

Diferența este cât din dinte acoperă: inlay-ul reface doar cavitatea din interiorul dintelui, onlay-ul acoperă și unul sau mai mulți cuspizi, iar coroana îmbracă dintele complet. Alegerea depinde de cât țesut sănătos a rămas și de riscul de fractură: inlay-ul și onlay-ul păstrează mai mult dinte propriu, dar au nevoie de pereți suficient de groși ca să reziste. Când dintele este devitalizat sau mult subminat, coroana îl protejează mai bine împotriva fracturii. Decizia se ia după examenul clinic și radiologic, uneori abia după îndepărtarea obturației vechi, când se vede cât dinte sănătos există în realitate.

Nu, niciuna dintre ele nu presupune durere. Amprenta clasică, cu silicon sau alginat, poate fi neplăcută și poate declanșa reflexul de vomă la pacienții sensibili, mai ales la arcada superioară. Scanarea intraorală elimină complet materialul de amprentă: un scaner mic parcurge arcada și construiește modelul virtual în câteva minute, cu pauze ori de câte ori aveți nevoie. Dacă știți că aveți un reflex de vomă accentuat, spuneți-ne dinainte — putem alege metoda și poziția care vă sunt mai comode.

Aproape orice, cu câteva precauții. Evitați alimentele foarte dure — oase, sâmburi, nuci în coajă, bomboane tari, gheață — și tăiați în bucăți alimentele tari, cum sunt morcovul sau mărul, în loc să mușcați direct cu dinții din față. Alimentele foarte lipicioase pot desprinde lucrările provizorii. Fațetele și marginile subțiri de ceramică sunt mai sensibile la impact decât o coroană care îmbracă tot dintele. Dacă după cimentare simțiți că lucrarea vine „prea sus” la mușcat, reveniți pentru ajustare: o ocluzie neechilibrată este una dintre cauzele frecvente de fisurare a ceramicii.

Se intervine cât mai devreme, pentru că adesea coroana poate fi îndepărtată, dintele tratat și lucrarea refăcută. Caria apare de obicei la marginea coroanei, la limita cu gingia, acolo unde placa bacteriană rămâne dacă zona nu este curățată zilnic. La început poate fi complet nedureroasă și se vede doar pe radiografie sau la control — de aceea sunt importante controalele periodice, cu radiografii atunci când sunt justificate clinic. Dacă distrugerea a ajuns mult sub gingie sau dintele nu mai poate fi refăcut, discutăm despre extracție și despre variantele de înlocuire, inclusiv implantul.

Implantul este o rădăcină artificială, în formă de șurub, introdusă chirurgical în osul maxilar sau mandibular; pe ea se fixează ulterior o coroană, o punte sau o proteză. Se folosește titan de uz medical sau aliaje de titan, materiale biocompatibile documentate de decenii de studii clinice, și, mai recent, zirconiu — o variantă ceramică aleasă uneori din motive estetice, dar cu mai puține date pe termen lung. Implantul înlocuiește rădăcina, nu și țesuturile din jur: rezultatul depinde la fel de mult de volumul osos, de gingie și de igienă, ca de materialul ales.

Răspunsul se poate da doar după examenul clinic și o tomografie CBCT, însă condițiile de bază sunt: os suficient ca înălțime și lățime în zona respectivă, gingie sănătoasă, igienă orală bună și absența unor afecțiuni generale dezechilibrate. Prudență specială cer diabetul dezechilibrat, tratamentele antiresorbtive (bifosfonați, denosumab), mai ales cele intravenoase, radioterapia în regiunea capului și gâtului și parodontita netratată — aceasta din urmă trebuie stabilizată înainte, altfel crește riscul de peri-implantită. Fumatul nu exclude implantul, dar reduce rata de succes și crește riscul de complicații. Implanturile se plasează după încheierea creșterii osoase, de regulă după vârsta de 18 ani.

În timpul intervenției nu ar trebui să simțiți durere: anestezia locală blochează sensibilitatea, deși presiunea și vibrațiile rămân perceptibile. Disconfortul apare după ce trece anestezia — umflătură, uneori vânătăi și durere moderată timp de câteva zile, de obicei controlată cu medicația recomandată. Ca orice intervenție chirurgicală, are și riscuri: sângerare, infecție, vindecare întârziată, iar în funcție de zonă, modificări temporare de sensibilitate; le discutăm concret pentru cazul dumneavoastră înainte de semnarea consimțământului. Dacă vă este teamă, spuneți-ne — putem lucra mai lent, cu pauze, iar în anumite situații se poate opta pentru sedare conștientă, realizată împreună cu un medic anestezist.

De obicei 3–6 luni. Etapele sunt: plasarea implantului, perioada de osteointegrare în care implantul se ancorează în os (aproximativ 2–4 luni, mai mult la arcada superioară sau după augmentare), montarea bontului și amprentarea ori scanarea, apoi realizarea coroanei, care se fixează prin înșurubare sau prin cimentare. În cazuri selectate, cu stabilitate primară bună, se poate monta o lucrare provizorie mai devreme, dar aceasta nu scurtează vindecarea osoasă. Dacă este nevoie de grefare osoasă sau de ridicarea planșeului sinusal, durata totală crește. Primiți un plan cu etapele și termenele estimate pentru situația dumneavoastră.

Implantul este gândit ca soluție de lungă durată, iar studiile raportează că, în cazuri selectate și cu întreținere corectă, în jur de 9 din 10 implanturi sunt încă funcționale la 10 ani. Nu este o cifră care poate fi promisă individual: rezultatul depinde de igiena zilnică, de ședințele periodice de igienizare profesională, de fumat, de bruxismul netratat și de bolile generale. Principala cauză de pierdere tardivă este peri-implantita, o inflamație care distruge osul din jurul implantului și care la început doare rar — de aceea se urmărește la control, prin sondare și radiografii. Coroana de deasupra are durata ei de viață și poate fi refăcută fără a înlocui implantul.

Grefarea osoasă (augmentarea) înseamnă adăugarea de os — propriu, de bancă, de origine animală sau sintetic — pentru a reface un volum osos insuficient în zona în care urmează implantul. Este necesară când osul s-a resorbit după extracții vechi, după boală parodontală sau după traumatisme; la arcada superioară, în zona laterală, se folosește frecvent ridicarea planșeului sinusal. Uneori grefa se face în aceeași ședință cu implantul, alteori separat, cu 3–6 luni de consolidare înainte. Nu toate cazurile au nevoie de grefare, iar necesitatea o stabilește tomografia CBCT, nu examenul clinic singur.

Este un protocol prin care o arcadă întreagă se sprijină pe 4, respectiv 6 implanturi poziționate strategic, uneori înclinate, pentru a folosi osul disponibil și a evita grefarea. Când stabilitatea primară o permite, în aceeași zi sau în câteva zile se poate monta o lucrare provizorie fixă; lucrarea definitivă se realizează după vindecare, de regulă la 3–6 luni. Se adresează pacienților fără dinți sau cu dinți care nu mai pot fi păstrați și presupune planificare pe tomografie CBCT. Este o construcție care cere igienizare profesională periodică, iar dacă un implant se pierde, întreaga lucrare trebuie regândită — motiv pentru care evaluarea inițială și întreținerea sunt esențiale.

La fel de riguros ca dinții naturali, cu atenție specială la zona dintre lucrare și gingie. Periaj de două ori pe zi cu perie moale sau electrică, curățare zilnică în jurul implantului cu ață special concepută pentru implanturi, periuțe interdentare de dimensiune potrivită sau duș bucal. Apa de gură se folosește doar dacă v-o recomandă medicul și nu înlocuiește curățarea mecanică. Ședințele de igienizare profesională se programează de regulă la 3–6 luni, în funcție de risc, iar la control se verifică radiologic nivelul osos. Anunțați-ne dacă apar sângerare, gingie umflată sau un gust neplăcut persistent în zona implantului: sunt semne timpurii de inflamație, iar tratate devreme se rezolvă mult mai simplu.

Pentru un adult cu sănătate orală bună, un control la 6 luni împreună cu igienizarea profesională este un reper rezonabil. Intervalul se individualizează însă în funcție de risc: în gingivită sau parodontită, carii frecvente, gură uscată, fumat, implanturi sau lucrări protetice întinse, controalele se fac mai des, uneori la 3–4 luni; la un risc scăzut, intervalul poate fi mai mare. Controlul nu înseamnă doar căutarea cariilor, ci și verificarea gingiei, a lucrărilor existente și examinarea țesuturilor moi. Medicul stabilește intervalul potrivit pentru dumneavoastră și îl reevaluează în timp.

Detartrajul este îndepărtarea tartrului, adică a plăcii bacteriene mineralizate, care nu mai poate fi curățată prin periaj. Tartrul întreține inflamația gingiei și favorizează parodontita, boala în care se pierde osul ce susține dintele. Procedura se face cu ultrasunete și instrumente manuale; efectuată corect nu îndepărtează smalț, dar poate lăsa o sensibilitate trecătoare la rece, mai ales dacă gingia era deja retractată. După detartraj, dinții pot părea mai „lungi” sau spațiile dintre ei mai mari — nu este un efect al procedurii, ci gingia inflamată care se dezumflă. La pacienții cu parodontită, detartrajul de deasupra gingiei nu este suficient: este nevoie de tratament sub gingie și de ședințe regulate de menținere.

Periaj de cel puțin 2 minute, de două ori pe zi, cu pastă cu fluor, acoperind toate suprafețele. Tehnica Bass modificată este cea recomandată frecvent: perie cu peri moi, așezată la 45° față de linia gingiei, mișcări scurte, vibratorii, pe loc, urmate de o mișcare de măturare dinspre gingie spre marginea dintelui. Presiunea trebuie să fie ușoară — apăsatul puternic și periile dure uzează smalțul și favorizează retracția gingivală. Periuțele electrice, oscilante sau sonice, îndepărtează în general mai bine placa bacteriană și multe au senzor de presiune. Seara, după periaj, este de preferat să scuipați fără să clătiți cu apă, ca fluorul să rămână pe dinți.

Curățarea între dinți este necesară zilnic, iar ața dentară este una dintre metode, nu singura. Peria nu ajunge pe suprafețele dintre dinți, exact acolo unde apar frecvent cariile interdentare și inflamația gingivală. Când spațiile sunt suficient de largi, periuțele interdentare curăță de obicei mai bine decât ața; ața rămâne utilă acolo unde contactul dintre dinți este strâns, iar dușul bucal ajută în jurul implanturilor, punților și lucrărilor fixe. Ce contează este să faceți zilnic curățarea interdentară cu instrumentul potrivit anatomiei dumneavoastră — vi-l putem arăta și dimensiona la control.

Da, este sigură dacă se folosește în cantitatea potrivită vârstei, iar prevenția cariei cu pastă fluorurată este una dintre măsurile cu eficiență bine documentată. Ghidurile actuale recomandă pastă cu fluor de la erupția primului dinte: până la 3 ani o cantitate cât un bob de orez, între 3 și 6 ani cât un bob de mazăre, iar periajul copilului mic se face de către un adult, care supraveghează să nu înghită pasta. Pentru adulți, concentrația uzuală este de 1350–1500 ppm fluor; pastele cu 5000 ppm se folosesc doar la indicația medicului, la pacienți cu risc mare de carie. Concentrația potrivită pentru copilul dumneavoastră o stabilește medicul, în funcție de vârstă și de riscul de carie.

Contează mai mult cât de des mâncați dulce decât cât mâncați o dată. Fiecare gustare sau băutură zaharată — inclusiv sucurile, băuturile carbogazoase și cafeaua îndulcită — produce câteva zeci de minute de aciditate; repetate de multe ori pe zi, atacurile acide nu mai lasă smalțului timp să se remineralizeze. Riscul crește și cu alimentele lipicioase, care rămân pe dinți, cu biberonul cu lapte îndulcit sau suc dat la culcare și cu băuturile acide (citrice, energizante), care erodează smalțul. Gura uscată — dată de unele medicamente, de respirația pe gură sau de anumite boli — reduce protecția salivei și crește semnificativ riscul. Fumatul afectează în primul rând gingia și osul, dar întreține și un risc crescut de complicații.

Sigilarea înseamnă acoperirea șanțurilor și fosetelor de pe suprafața de masticație a molarilor cu un material fluid, ca placa bacteriană să nu mai rămână în adânciturile prea înguste pentru firele periei. Este o procedură preventivă și scurtă, care nu presupune șlefuire și de regulă nici anestezie. Se recomandă la scurt timp după erupția molarilor permanenți — cei de 6 ani și cei de 12 ani — și poate fi indicată și la adulți, pe molari fără carie, cu șanțuri adânci. Sigilantul se poate uza sau desprinde în timp, așa că se verifică la controalele periodice și se reface când este nevoie. Sigilarea nu înlocuiește periajul și pasta cu fluor: protejează doar suprafața pe care este aplicată.

Nu — o gingie sănătoasă nu sângerează la periaj. Sângerarea este semn de inflamație, cel mai adesea gingivită produsă de placa bacteriană; în această fază este reversibilă prin periaj corect, curățare interdentară și detartraj. Dacă sângerarea persistă după 2–3 săptămâni de igienă corectă, este necesar un control: poate fi vorba de parodontită, boala în care se pierde osul de susținere. Parodontita se poate opri și menține sub control prin tratament și ședințe regulate de întreținere, însă osul deja pierdut nu se reface de la sine — de aceea contează depistarea timpurie. Sângerarea mai poate fi legată de unele medicamente (anticoagulante), de sarcină sau de boli generale, motiv în plus să nu fie ignorată.

Prin formularul de programare de pe site, pe e-mail sau printr-un mesaj pe Messenger ori pe Instagram. Ne ajută dacă precizați motivul vizitei (prima consultație, durere, control periodic, continuarea unui tratament), intervalele orare în care sunteți disponibil și, dacă le aveți, investigațiile sau tratamentele anterioare relevante. Vă contactăm pentru a confirma ziua și ora. Dacă aveți durere sau o umflătură, spuneți acest lucru de la început — încercăm să vă vedem cât mai repede.

Actul de identitate, radiografiile sau documentele dentare recente, dacă le aveți, și lista medicamentelor pe care le luați. Ne sunt necesare și informațiile despre bolile generale cunoscute — diabet, afecțiuni cardiovasculare, tulburări de coagulare, tratamente pentru osteoporoză — și despre alergii, în special la anestezice, antibiotice sau latex. Aduceți cardul de sănătate dacă doriți să folosiți serviciile decontate. Aceste informații nu sunt formalități: ele schimbă concret modul în care se planifică anestezia, o extracție sau o intervenție.

Vă rugăm să întrebați la recepție, pentru că situația contractelor cu casa de asigurări se poate modifica în timp. Pachetul de bază CNAS acoperă un număr limitat de servicii stomatologice, în anumite condiții și limite; tratamentele protetice, estetice și implantologice nu sunt, în general, incluse. Colegii de la recepție vă pot spune ce se decontează în perioada respectivă, ce documente sunt necesare și cum se face dovada calității de asigurat.

Pentru tratamentele complexe, cum sunt reabilitările protetice sau cele pe implanturi, modalitatea de plată se poate discuta individual, iar cabinetul poate colabora cu parteneri financiari. Condițiile diferă de la caz la caz și se pot schimba în timp, așa că vă rugăm să întrebați la recepție sau la consultație ce opțiuni sunt disponibile atunci. Înainte de a începe tratamentul primiți în scris planul, cu etapele și costurile aferente, ca să știți la ce să vă așteptați.

De regulă 30–60 de minute, în funcție de complexitatea situației. Cuprinde discuția despre istoricul medical și dentar, examinarea clinică completă — dinți, gingie, ocluzie, țesuturi moi —, radiografii doar dacă sunt justificate clinic și prezentarea direcțiilor de tratament. Pentru cazurile ample, planul detaliat se finalizează după analiza radiografiilor, a fotografiilor și, când este cazul, a modelelor sau a scanării. Dacă aveți anxietate legată de cabinetul stomatologic, spuneți-ne la programare: alocăm mai mult timp și mergem în ritmul dumneavoastră.

Contactați cabinetul prin canalele afișate pe site — un mesaj pe Messenger sau pe Instagram ori pe e-mail —, iar dacă suntem închiși, adresați-vă unui serviciu de urgență stomatologică. Sunați direct la 112 dacă apar umflătură care se extinde rapid, dificultate la respirat sau la înghițit, febră mare ori sângerare care nu se oprește — sunt situații care nu suportă amânare. Dacă un dinte permanent a fost expulzat complet dintr-o lovitură, timpul contează: prindeți-l de coroană, nu de rădăcină, clătiți-l scurt cu ser fiziologic sau lapte, păstrați-l în lapte, nu în apă, și prezentați-vă cât mai repede, ideal în prima oră. Până ajungeți la cabinet, un analgezic obișnuit poate ajuta; nu puneți aspirină pe gingie, pentru că produce arsuri ale mucoasei.

Prima vizită se recomandă în jurul vârstei de 1 an sau în primele 6 luni de la apariția primului dinte. La această vârstă vizita este scurtă și în principal preventivă: se verifică dinții, se discută despre periaj, alimentație și fluor, iar copilul se obișnuiește cu cabinetul înainte să apară o problemă. Spuneți-ne la programare că este vorba despre un copil mic, ca să alocăm timpul potrivit. Evitați să îl „pregătiți” povestindu-i despre durere sau injecții — copiii preiau ușor teama adulților.

Nu, pentru o consultație stomatologică în sistem privat nu este nevoie de trimitere. Dacă doriți servicii decontate prin CNAS, întrebați întâi la recepție ce documente sunt necesare, pentru că cerințele diferă de la un serviciu la altul. Vă puteți adresa direct și unui medic care are o calificare suplimentară recunoscută în domeniul de care aveți nevoie — o specialitate stomatologică, cum este chirurgia dento-alveolară, sau un atestat de studii complementare, cum este implantologia; puteți întreba ce calificare deține medicul. De multe ori este mai simplu să începeți cu o consultație generală, care stabilește ce este de făcut și în ce ordine.

Pe e-mail sau printr-un mesaj pe Messenger ori pe Instagram, cu cel puțin 24–48 de ore înainte. Un interval anunțat din timp poate fi oferit altui pacient care așteaptă, mai ales unuia cu durere; anulările de ultim moment lasă ora neutilizată. Dacă întârziați, anunțați-ne — în funcție de programul zilei putem scurta ședința sau o putem reprograma. Vă rugăm să ne anunțați și dacă sunteți răcit sau aveți febră: unele tratamente se amână.