Servicii

Fațetele ceramice sunt foițe subțiri, realizate în laborator și lipite pe fața vizibilă a dintelui. Ceramica presată (de exemplu disilicat de litiu) se obține prin injectare sub presiune, iar ceramica feldspatică este stratificată manual de tehnician. Ambele își păstrează mai bine culoarea și se uzează mai greu decât compozitul aplicat direct pe dinte. Compozitul se lucrează într-o singură ședință și se poate repara ușor, însă în timp se colorează și își pierde luciul. Fațetele schimbă forma, culoarea și proporțiile dinților și pot masca înghesuiri ușoare, dar nu mută dinții din poziția lor. Poziția se corectează prin tratament ortodontic, iar uneori este mai bine ca dinții să fie îndreptați întâi și abia apoi să discutăm despre fațete. Varianta potrivită depinde de starea smalțului și de ce anume vă doriți să schimbați. O stabilim împreună la consultație, înainte de orice șlefuire.

De obicei se îndepărtează 0,3-0,7 mm de smalț de pe fața vizibilă, dar cantitatea se stabilește pentru fiecare dinte în parte. În cazuri selectate, când smalțul este integru și spațiul este suficient, se poate lucra cu o șlefuire minimă sau fără șlefuire. Dacă dintele are deja obturații întinse sau este uzat, reducerea este mai mare. Este important să știți că șlefuirea este ireversibilă, iar un dinte preparat va avea nevoie de o restaurare și în viitor. De aceea stabilesc cantitatea exactă pe baza scanării 3D și a planului de tratament digital, iar planul îl discutăm împreună și nu trecem la nicio etapă ireversibilă până nu sunteți de acord cu el.

Nu există un număr fix. Contează câți dinți se văd când zâmbiți, de regulă între 6 și 12 dinți frontali. Lucrez simetric, așa că, dacă restaurez un incisiv central, adesea îl includ și pe cel de pe partea opusă, altfel diferența de formă sau de nuanță poate deveni vizibilă. Acest lucru se decide de la caz la caz. Uneori sunt suficienți doi dinți, alteori este mai echilibrat să tratez întreaga zonă vizibilă. Numărul îl stabilim împreună la evaluarea clinică, înainte de orice decizie.

Fațetele ceramice sunt concepute să reziste mult timp, însă durata reală depinde de igienă, de ocluzie și de obiceiuri, așa că nu o pot promite pentru un caz anume. Le îngrijiți ca pe dinții naturali, cu periaj blând și pastă nonabrazivă, cu curățare interdentară zilnică, inclusiv la marginea fațetei dinspre gingie, și cu controale periodice. Evitați forțele orizontale, cum sunt roaderea unghiilor, deschiderea ambalajelor cu dinții sau mușcatul obiectelor dure. Bruxismul netratat este una dintre cauzele frecvente de fisurare sau de desprindere, așa că, dacă scrâșniți din dinți, vom discuta despre o gutieră de noapte. Ceramica nu își schimbă nuanța la albire. Dacă vă doriți dinții mai deschiși la culoare, albirea se face înainte să alegem culoarea fațetelor.

Depinde de material, de igienă, de ocluzie și de starea dintelui de dedesubt. Coroanele integral ceramice (zirconiu, disilicat de litiu) și cele metalo-ceramice sunt concepute pentru mulți ani de funcționare. La unii pacienți rezistă mult mai mult, la alții mai puțin, așa că nu vă pot promite o durată anume. La coroanele metalo-ceramice, marginea metalică poate deveni vizibilă dacă gingia se retrage. Cel mai des, o coroană nu se pierde pentru că cedează materialul, ci din cauza unei carii apărute la marginea ei sau a unei fracturi a dintelui pe care este fixată. Tocmai de aceea, igiena zonei unde coroana se întâlnește cu gingia și controalele periodice contează cel puțin la fel de mult ca materialul ales.

Diferența stă în cât din dinte acoperă fiecare. Inlay-ul reface doar cavitatea din interiorul dintelui, onlay-ul acoperă și unul sau mai mulți cuspizi (vârfurile de pe fața de mestecat), iar coroana îmbracă dintele complet. Alegerea depinde de cât țesut sănătos a rămas și de riscul de fractură. Inlay-ul și onlay-ul păstrează mai mult din dintele propriu, dar au nevoie de pereți suficient de groși ca să reziste. Când dintele este devitalizat sau mult subminat, coroana îl protejează mai bine de fractură. Decizia o luăm după examenul clinic și radiologic, uneori abia după ce îndepărtez obturația veche și se vede cât dinte sănătos a rămas de fapt.

Nu, de obicei nu doare. Niciuna dintre ele nu presupune manevre dureroase, chiar dacă pot fi resimțite ca neplăcute. Amprenta clasică, cu silicon sau alginat, poate declanșa reflexul de vomă la pacienții sensibili, mai ales la arcada de sus. La scanarea intraorală nu se mai folosește deloc material de amprentă. Un scaner mic trece de-a lungul arcadei și construiește modelul virtual în câteva minute, cu pauze ori de câte ori aveți nevoie. Dacă știți că aveți un reflex de vomă accentuat, spuneți-mi dinainte, ca să pot alege metoda și poziția care vă sunt mai comode.

Aproape orice, cu câteva precauții. Evitați alimentele foarte dure (oase, sâmburi, nuci în coajă, bomboane tari, gheață) și tăiați în bucăți alimentele tari, cum sunt morcovul sau mărul, în loc să mușcați direct cu dinții din față. Alimentele foarte lipicioase pot desprinde lucrările provizorii. Fațetele și marginile subțiri de ceramică sunt mai sensibile la impact decât o coroană care îmbracă tot dintele. Dacă după cimentare simțiți că lucrarea vine „prea sus” la mușcat, reveniți și o ajustez, pentru că o ocluzie neechilibrată este una dintre cauzele frecvente de fisurare a ceramicii.

Vă pot răspunde doar după examenul clinic și, de regulă, după o tomografie CBCT. În principiu, este nevoie de os suficient ca înălțime și lățime în zona respectivă, de o gingie sănătoasă, de o igienă orală bună și de lipsa unor afecțiuni generale dezechilibrate. Diabetul dezechilibrat, tratamentele antiresorbtive (bifosfonați, denosumab), mai ales cele intravenoase, radioterapia în zona capului și a gâtului și parodontita netratată cer o prudență specială. Parodontita trebuie stabilizată înainte, altfel crește riscul de peri-implantită. Fumatul nu exclude implantul, dar se asociază cu o vindecare mai slabă și cu un risc mai mare de complicații și de eșec. Implanturile le inserez după încheierea creșterii osoase, de regulă după vârsta de 18 ani.

În timpul intervenției, anestezia locală controlează durerea, deși presiunea și vibrațiile se simt în continuare. Dacă totuși simțiți durere, spuneți-mi pe loc, pentru că anestezia se poate completa. După ce trece anestezia apare disconfortul, adică inflamație, uneori vânătăi și o durere moderată timp de câteva zile, de obicei controlată cu medicația recomandată. Ca orice intervenție, are și riscuri. Pot apărea sângerare, infecție sau o vindecare întârziată, iar în funcție de zonă, modificări de sensibilitate, de obicei temporare, rareori de durată. Le discutăm concret, pentru cazul dumneavoastră, înainte să semnați consimțământul. Dacă vă este teamă, spuneți-mi: pot lucra mai lent, cu pauze, iar în anumite situații se poate opta pentru sedare conștientă, realizată împreună cu un medic anestezist. În primele zile vă ajută compresele reci aplicate din exterior, alimentele moi și reci, odihna și renunțarea la fumat. În prima zi nu clătiți energic gura, ca să nu deranjați cheagul, iar periajul îl reluați blând, ocolind zona implantului, după indicațiile pe care vi le dau. Sunați-mă dacă durerea sau inflamația cresc după a treia zi, dacă apare febră ori un gust neplăcut persistent. Sunați direct la 112 dacă apare o inflamație care se extinde rapid, dificultate la respirat sau la înghițit, febră mare ori sângerare care nu se oprește la presiune fermă cu o compresă.

De obicei între patru și nouă luni. Mai întâi inserez implantul. Urmează perioada de osteointegrare, în care implantul se ancorează în os, de regulă între trei și șase luni, mai puțin la mandibulă și mai mult la maxilar sau după o adiție de os. Apoi montez bontul și iau amprenta sau fac scanarea, iar la final se realizează coroana, care se fixează prin înșurubare sau prin cimentare. În cazuri selectate, cu stabilitate primară bună, pot monta o lucrare provizorie mai devreme, dar aceasta nu scurtează vindecarea osoasă. Dacă este nevoie de grefare osoasă sau de ridicarea planșeului sinusal, intervenții efectuate de medici chirurgi colaboratori, durata totală crește. Pentru situația dumneavoastră primiți de la mine un plan cu etapele și termenele estimate.

Implantul este gândit ca soluție de lungă durată, dar nu există un termen pe care să vi-l pot promite. Rezultatul depinde de igiena zilnică, de ședințele periodice de igienizare profesională, de fumat, de bruxismul netratat și de bolile generale. Principala cauză de pierdere tardivă este peri-implantita, o inflamație care distruge osul din jurul implantului și care, la început, doare rar. De aceea o urmăresc la controale, prin sondare și prin radiografii atunci când sunt indicate. Coroana de deasupra are propria durată de viață și poate fi refăcută fără să înlocuim implantul.

Pentru un adult cu sănătate orală bună, un control la 6 luni, împreună cu igienizarea profesională, este un reper rezonabil. Intervalul se adaptează însă în funcție de risc. Dacă aveți gingivită sau parodontită, carii frecvente sau gură uscată, dacă fumați ori aveți implanturi sau lucrări protetice întinse, controalele se fac mai des, uneori la 3-4 luni. Când riscul este scăzut, intervalul poate fi mai mare. La un control nu caut doar carii. Verific și gingia, lucrările pe care le aveți deja și țesuturile moi ale gurii. Stabilesc intervalul potrivit pentru dumneavoastră și îl reevaluez în timp.

Detartrajul înseamnă îndepărtarea tartrului, adică a plăcii bacteriene mineralizate, pe care periajul nu o mai poate curăța. Tartrul întreține inflamația gingiei și favorizează parodontita, boala în care se pierde osul ce susține dintele. Detartrajul îl fac cu ultrasunete și cu instrumente manuale. Făcut corect, nu îndepărtează smalț, dar poate lăsa o sensibilitate trecătoare la rece, mai ales dacă gingia era deja retrasă. După detartraj, dinții pot părea mai „lungi” sau spațiile dintre ei mai mari. Nu este un efect al procedurii, ci gingia inflamată care își revine. La pacienții cu parodontită, detartrajul de deasupra gingiei nu este suficient. Este nevoie și de tratament sub gingie și de ședințe regulate de menținere.

Periați-vă dinții cel puțin 2 minute, de două ori pe zi, cu pastă cu fluor, pe toate suprafețele. Tehnica recomandată frecvent este tehnica Bass modificată. Așezați peria, cu peri moi, la 45° față de linia gingiei și faceți mișcări scurte, vibratorii, pe loc, urmate de o mișcare de măturare dinspre gingie spre marginea dintelui. Presiunea trebuie să fie ușoară. Apăsatul puternic și periile dure uzează smalțul și favorizează retragerea gingiei. Periuțele electrice, oscilante sau sonice, îndepărtează în general mai bine placa bacteriană și multe au senzor de presiune. Periajul singur nu ajunge între dinți, acolo unde apar frecvent cariile și inflamația gingiei. De aceea, adăugați zilnic ață dentară sau periuțe interdentare de mărimea potrivită spațiilor dumneavoastră, pe care v-o pot indica eu. Seara, după periaj, este de preferat să scuipați fără să clătiți cu apă, ca fluorul să rămână pe dinți.

Nu, o gingie sănătoasă nu sângerează la periaj. Sângerarea este semn de inflamație, cel mai adesea o gingivită produsă de placa bacteriană. În această fază, gingivita este reversibilă prin periaj corect, curățare interdentară și detartraj. Dacă sângerarea persistă după 2-3 săptămâni de igienă corectă, este nevoie de un control, pentru că poate fi vorba de parodontită, boala în care se pierde osul de susținere. Parodontita nu se vindecă, în sensul că țesuturile nu revin la starea dinainte. Prin tratament și prin ședințe de întreținere repetate pe termen lung, evoluția ei poate fi oprită și boala poate fi ținută sub control, dar osul și atașamentul deja pierdute nu se refac de la sine, iar fără întreținere boala se poate reactiva. De aceea contează să fie depistată din timp. Sângerarea mai poate fi legată de unele medicamente (anticoagulante), de sarcină sau de boli generale, încă un motiv să nu o ignorați.

Mă puteți suna la numărul de telefon publicat pe site. Mă ajută dacă îmi spuneți motivul vizitei (prima consultație, durere, control periodic, continuarea unui tratament), în ce intervale orare puteți veni și, dacă le aveți, investigațiile sau tratamentele anterioare relevante. Revin eu ca să confirmăm ziua și ora. Dacă aveți durere sau o inflamație, spuneți-mi de la început, pentru că încerc să vă văd cât mai repede.

Vă rog să aduceți actul de identitate, radiografiile sau documentele dentare recente, dacă le aveți, și lista medicamentelor pe care le luați. Am nevoie și de informații despre bolile generale cunoscute (diabet, afecțiuni cardiovasculare, tulburări de coagulare, tratamente pentru osteoporoză) și despre alergii, în special la anestezice, antibiotice sau latex. Nu vi le cer ca formalitate, pentru că ele schimbă concret felul în care se planifică anestezia, o extracție sau o intervenție.

Modul de plată nu îl pot stabili prin site. Depinde de tratamentul propus și de situația fiecărui pacient, așa că îl lămurim la consultație. Înainte să începem tratamentul, primiți în scris planul, cu etapele și costurile lor, ca să știți la ce să vă așteptați și să puteți decide fără grabă. Tratamentele complexe, cum sunt reabilitările protetice sau cele pe implanturi, se desfășoară oricum în etape, iar fiecare etapă o discutăm înainte să o începem. Pentru orice întrebare legată de plată, mă puteți întreba la consultație sau, dacă vreți să o lămurim dinainte, mă puteți suna.

Sunați-mă la numărul de telefon publicat pe site. Dacă nu vă pot răspunde la timp, adresați-vă unui serviciu de urgență stomatologică. Sunați direct la 112 dacă apare o inflamație care se extinde rapid, dificultate la respirat sau la înghițit, febră mare ori sângerare care nu se oprește la presiune fermă cu o compresă. Sunt situații care nu suportă amânare. Dacă un dinte permanent a fost expulzat complet dintr-o lovitură, timpul contează foarte mult: prindeți-l numai de coroană, nu de rădăcină, nu îl frecați, nu îl periați și nu îndepărtați țesutul rămas pe rădăcină. Dacă este murdar, clătiți-l câteva secunde cu ser fiziologic sau cu lapte (în lipsa lor, cel mult 10 secunde sub jet de apă rece), apoi, dacă puteți, așezați-l imediat la loc în alveolă, în poziția lui firească, și mușcați ușor pe o batistă curată ca să îl țineți pe poziție: repunerea imediată îi crește șansele de supraviețuire. Dacă nu reușiți, nu îl lăsați să se usuce. Păstrați-l în lapte sau în ser fiziologic, niciodată în apă simplă, și prezentați-vă cât mai repede, ideal în prima oră. Un dinte de lapte expulzat nu se repune la loc, însă copilul trebuie oricum văzut de medic. Până ajungeți la medic, dacă aveți nevoie de un medicament pentru durere, cereți sfatul unui medic sau al farmacistului; nu puneți aspirină pe gingie, pentru că produce arsuri ale mucoasei.